Mulți salariați trec prin perioade în care relația cu un șef sau cu colegii devine apăsătoare: critici publice, sarcini retrase, excludere din ședințe, e-mailuri ironice, evaluări negative fără motiv. Nu orice conflict de muncă este hărțuire. Atunci când aceste comportamente devin repetate și sistematice și afectează demnitatea, sănătatea sau cariera salariatului, legea le califică drept hărțuire morală la locul de muncă și oferă salariatului instrumente de protecție și de despăgubire.
Cadrul legal
Hărțuirea morală la locul de muncă este reglementată expres în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, completată prin Legea nr. 167/2020. Legea definește hărțuirea morală ca orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care are drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia.
Comportamentul se poate manifesta, potrivit legii, sub forma unor acțiuni, gesturi, cuvinte, scrieri, ostilitate verbală sau nonverbală, ori a unor acțiuni sau omisiuni repetate.
Se aplică, de asemenea:
- Codul muncii, care interzice orice discriminare și consacră dreptul la demnitate în muncă (art. 5, art. 6, art. 39);
- OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, atunci când hărțuirea are legătură cu un criteriu de discriminare;
- regulile generale ale răspunderii angajatorului pentru prejudiciile suferite de salariat în legătură cu munca (art. 253 Codul muncii).
Forme frecvente
În practica noastră, hărțuirea morală apare, de regulă, sub forme precum:
- izolarea: excluderea din ședințe, din comunicarea internă, din proiecte;
- golirea postului: retragerea atribuțiilor, lăsarea salariatului fără sarcini sau atribuirea unor sarcini mult sub pregătirea lui;
- supraîncărcarea: termene imposibile, sarcini contradictorii, schimbarea permanentă a priorităților;
- critica publică și umilirea în fața colegilor;
- controale și evaluări excesive, nejustificate, îndreptate doar asupra unui salariat;
- amenințări cu concedierea, sancțiuni disciplinare repetate fără temei;
- refuzul resurselor necesare îndeplinirii atribuțiilor (birou, echipament, acces la sisteme);
- mutări succesive ale locului de muncă sau ale biroului, fără justificare.
Un episod izolat, oricât de neplăcut, nu constituie de regulă hărțuire. Elementul central este caracterul repetat sau sistematic al comportamentului ori efectul lui grav.
Obligațiile angajatorului
Angajatorul nu răspunde doar pentru propria conduită, ci și pentru prevenirea hărțuirii între salariați. Legea îi impune:
- să includă în regulamentul intern reguli privind interzicerea hărțuirii morale și sancțiunile aplicabile;
- să stabilească o procedură internă de soluționare a plângerilor;
- să investigheze cu promptitudine sesizările;
- să ia măsuri împotriva autorilor;
- să protejeze salariatul care a sesizat hărțuirea împotriva represaliilor.
Legea interzice orice formă de victimizare: salariatul care a depus o plângere sau a acționat în justiție nu poate fi sancționat, concediat sau tratat defavorabil pentru acest motiv. Măsurile luate împotriva lui ca reacție la plângere pot fi anulate.
Căile de acțiune
1. Plângerea internă
Primul pas este, de regulă, o plângere scrisă adresată angajatorului, potrivit procedurii din regulamentul intern. Plângerea:
- descrie concret faptele, cu date și persoane;
- cere investigarea și luarea de măsuri;
- creează dovada că angajatorul a fost informat.
Lipsa de reacție a angajatorului la o plângere documentată este, ea însăși, un argument important în litigiu.
2. Sesizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă
ITM poate efectua controale privind respectarea obligațiilor angajatorului, inclusiv privind regulamentul intern și procedura de soluționare a plângerilor, și poate aplica sancțiuni contravenționale.
3. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Dacă hărțuirea are legătură cu un criteriu de discriminare (sex, vârstă, etnie, dizabilitate, convingeri etc.) sau constituie o formă de hărțuire morală în sensul legii, salariatul poate sesiza CNCD, de regulă în termen de un an de la săvârșirea faptei sau de la data la care a luat cunoștință de ea. CNCD poate constata fapta și aplica sancțiuni contravenționale.
4. Acțiunea în instanță
Salariatul poate cere instanței de conflicte de muncă:
- constatarea faptelor de hărțuire;
- încetarea comportamentului și obligarea angajatorului la măsuri;
- anularea măsurilor luate ca represalii (sancțiuni, mutări, concediere);
- despăgubiri pentru prejudiciul material și daune morale;
- repunerea în situația anterioară.
Acțiunea întemeiată pe legislația antidiscriminare poate fi formulată, potrivit legii, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Acțiunea este, în principiu, scutită de taxa de timbru.
Sarcina probei
Hărțuirea se dovedește greu, pentru că se petrece adesea între patru ochi. Legislația antidiscriminare prevede însă un regim favorabil victimei: persoana care se consideră hărțuită trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se poate prezuma existența hărțuirii, iar apoi angajatorul sau persoana acuzată trebuie să dovedească faptul că nu a existat o încălcare. În plus, în conflictele de muncă, sarcina probei aparține, ca regulă, angajatorului (art. 272 Codul muncii).
Probele utile sunt:
- e-mailurile, mesajele, notele interne;
- înregistrările convorbirilor la care salariatul a participat, în condițiile legii;
- martorii — colegi, foști colegi, clienți;
- jurnalul ținut de salariat, cu date, ore și descrierea incidentelor, întocmit în timp real;
- documentele medicale, care arată efectele asupra sănătății (anxietate, insomnie, concedii medicale);
- evaluările anterioare pozitive, comparate cu cele de după începerea conflictului;
- plângerile interne și răspunsurile (sau lipsa răspunsurilor) angajatorului.
Despăgubirile
Instanța poate acorda:
- despăgubiri materiale: salarii sau bonusuri pierdute, cheltuieli medicale, costuri de reconversie;
- daune morale, pentru suferința psihică, afectarea demnității și a reputației profesionale.
Cuantumul daunelor morale se stabilește de instanță în funcție de gravitatea și durata faptelor, efectele asupra sănătății și vieții personale, poziția salariatului și comportamentul angajatorului. Documentarea consecințelor este esențială pentru un cuantum semnificativ.
Legătura cu reintegrarea
Hărțuirea apare frecvent după ce un salariat câștigă un proces împotriva angajatorului și este reintegrat. Așa cum arătăm în articolul despre reintegrare, „reintegrarea formală” — fără atribuții, fără resurse, cu izolare — poate constitui hărțuire morală și poate justifica, pe lângă despăgubiri, chiar demisia fără preaviz.
Exemplu practic
O specialistă în achiziții cu evaluări foarte bune primește un nou director. În câteva luni, este exclusă din ședințe, îi sunt retrase toate dosarele importante, primește zilnic e-mailuri critice cu colegii în copie și două sancțiuni disciplinare anulate ulterior de instanță. Depune o plângere internă, fără răspuns, și intră în concediu medical pentru tulburări de anxietate.
În acțiunea formulată, depune e-mailurile, plângerea internă, hotărârile de anulare a sancțiunilor, documentele medicale și declarațiile a doi colegi. Angajatorul nu poate justifica obiectiv tratamentul diferențiat. Instanța constată hărțuirea morală și obligă angajatorul la plata unor daune morale substanțiale și la luarea de măsuri.
Pași practici
- Țineți un jurnal al incidentelor, completat zilnic, cu date și martori.
- Păstrați e-mailurile și mesajele relevante, în copie, cu respectarea regulilor interne privind datele.
- Depuneți o plângere internă scrisă și înregistrată.
- Consultați un medic dacă starea de sănătate este afectată și păstrați documentele.
- Discutați cu un avocat înainte de orice decizie privind demisia sau acțiunea în instanță.
Întrebări frecvente
Pot înregistra discuțiile cu șeful? Înregistrarea unei conversații la care participați personal este, în general, admisă ca probă în procesul civil, în condițiile legii. Trebuie însă evitată înregistrarea discuțiilor la care nu participați și folosirea înregistrărilor în afara procesului.
Angajatorul răspunde dacă hărțuirea vine de la un coleg, nu de la șef? Da, dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască situația și nu a luat măsuri. Angajatorul are obligația de a asigura un mediu de lucru fără hărțuire.
Cererea de daune morale se taxează? Acțiunile întemeiate pe legislația privind discriminarea și conflictele de muncă beneficiază, în principiu, de scutire de taxa de timbru.
Pot cere și sancționarea persoanei care m-a hărțuit? Puteți cere angajatorului să aplice sancțiuni disciplinare. Instanța poate obliga angajatorul la luarea de măsuri, iar persoana vinovată poate fi chemată în judecată alături de angajator, pentru răspunderea solidară, în condițiile legii.
Concluzie
Hărțuirea morală la locul de muncă este reglementată expres și sancționată. Salariatul care documentează faptele, sesizează angajatorul și reacționează la timp are șanse reale de a obține încetarea comportamentului și despăgubiri. Pentru angajatori, o procedură internă funcțională și reacția promptă la sesizări sunt cea mai bună protecție împotriva unor litigii costisitoare.
S.C.P.A. Radu și Asociații reprezintă salariați în litigiile privind hărțuirea morală și discriminarea la locul de muncă și asistă angajatori în elaborarea procedurilor interne de prevenire.
Acest articol are caracter informativ și reflectă legislația în vigoare la data publicării. Nu constituie consultanță juridică pentru un caz concret.