Regula în dreptul societăților este clară: societatea răspunde pentru propriile datorii, iar asociații și administratorii nu răspund cu patrimoniul personal. Dreptul fiscal prevede însă excepții importante. În anumite situații, ANAF poate emite o decizie de atragere a răspunderii solidare, prin care administratorul, asociatul sau o altă persoană devine obligată, alături de societate, la plata datoriilor fiscale ale acesteia. Pentru persoana vizată, consecințele pot fi devastatoare: executarea silită a locuinței, a conturilor, a veniturilor personale.
Temeiul legal
Răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale este reglementată de Codul de procedură fiscală, care prevede mai multe categorii de persoane care pot răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent:
- persoanele care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea sau declararea incorectă a bunurilor ori veniturilor debitorului;
- asociații, administratorii, directorii și alte persoane care, cu rea-credință, au provocat insolvabilitatea debitorului prin înstrăinarea sau ascunderea bunurilor acestuia;
- administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația de a cere instanței deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
- administratorii care au dispus stingerea creanțelor proprii sau ale altor creditori, cu prioritate față de creanțele fiscale, în perioada în care societatea era în dificultate;
- persoanele care au dobândit bunuri de la debitor, într-o anumită perioadă anterioară insolvabilității, sub valoarea de piață, sau care au preluat activitatea debitorului;
- alte situații prevăzute expres de lege.
În cazul debitorilor aflați în procedura insolvenței, răspunderea persoanelor care au contribuit la starea de insolvență se angajează, în principal, potrivit Legii nr. 85/2014 (acțiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere), de către instanța de insolvență.
Condiția esențială: reaua-credință
În majoritatea ipotezelor legale, răspunderea solidară presupune reaua-credință a persoanei vizate. Reaua-credință nu se prezumă: organul fiscal trebuie să o dovedească. Simpla calitate de administrator sau de asociat la data acumulării datoriilor nu este suficientă pentru atragerea răspunderii.
Practica judiciară este constantă în acest sens. Instanțele anulează frecvent deciziile de atragere a răspunderii care se limitează la a constata existența datoriilor și calitatea de administrator, fără a demonstra fapte concrete săvârșite cu rea-credință și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvabilitate.
Condiția prealabilă: insolvabilitatea debitorului
Răspunderea solidară reglementată de Codul de procedură fiscală se angajează, de regulă, după ce debitorul principal a fost declarat insolvabil de organul fiscal, adică după ce executarea silită împotriva societății a arătat că aceasta nu are venituri sau bunuri suficiente pentru stingerea datoriilor. Organul fiscal trebuie, așadar, să urmeze o ordine: întâi executarea societății, apoi, dacă sunt îndeplinite condițiile, atragerea răspunderii.
Procedura
- Notificarea și audierea: înainte de emiterea deciziei, persoana vizată trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, potrivit dreptului de a fi ascultat prevăzut de Codul de procedură fiscală.
- Decizia de atragere a răspunderii solidare: actul administrativ fiscal prin care se stabilește răspunderea, cu indicarea temeiului legal, a faptelor reținute și a sumelor.
- Comunicarea deciziei către persoana vizată.
- Executarea silită: decizia devine titlu executoriu, în condițiile legii, iar persoana răspunzătoare solidar poate fi executată silit.
Noua procedură ANAF: OPANAF nr. 1.163/2026
Din 14 octombrie 2026, procedura internă a ANAF este reglementată de Ordinul președintelui ANAF nr. 1.163/2026, care a înlocuit instrucțiunile din 2014 și se aplică inclusiv procedurilor aflate în curs. Ordinul confirmă expres că simpla calitate de administrator sau asociat nu atrage răspunderea și că indicatorii relei-credințe pe care îi enumeră (plăți către afiliați, transferuri de active, neplata repetată a obligațiilor, necererea insolvenței) nu sunt prezumții absolute. În schimb, termenele sunt strânse: audierea are loc în cel mult 10 zile lucrătoare de la notificare, iar punctul de vedere scris și documentele se depun în 5 zile lucrătoare de la audiere. Apărarea trebuie, așadar, pregătită înainte de audiere. Detaliem noua procedură în articolul nostru dedicat OPANAF nr. 1.163/2026 și în ghidul cabinetului privind răspunderea solidară a administratorilor.
Cum se contestă
Decizia de atragere a răspunderii solidare se contestă în termen de 45 de zile de la comunicare, potrivit procedurii generale din Codul de procedură fiscală, apoi în contencios administrativ.
Argumentele frecvente, cu șanse bune de succes:
- lipsa dovezii relei-credințe — organul fiscal nu a indicat fapte concrete, ci doar calitatea de administrator;
- lipsa legăturii de cauzalitate între faptele reținute și insolvabilitatea societății (de exemplu, insolvabilitatea a fost cauzată de pierderea unor contracte, de criza din sector, de neplata unor clienți);
- lipsa declarării prealabile a insolvabilității debitorului sau declararea ei prematură, fără o executare silită reală împotriva societății;
- perioada — persoana nu era administrator în perioada în care s-au acumulat datoriile sau în care s-au produs faptele reținute;
- nerespectarea dreptului de a fi ascultat;
- prescripția dreptului de a stabili răspunderea sau a dreptului de a cere executarea silită;
- calculul sumelor — răspunderea poate fi atrasă doar pentru anumite datorii și anumite perioade, nu pentru întregul debit al societății.
Pe durata contestației, persoana vizată poate solicita suspendarea executării deciziei, la instanța de contencios administrativ, pentru a evita executarea patrimoniului personal.
Răspunderea în procedura insolvenței: Legea nr. 85/2014
Când societatea este în insolvență, calea principală prin care creditorii — inclusiv ANAF — pot ajunge la patrimoniul administratorilor este acțiunea în atragerea răspunderii reglementată de Legea nr. 85/2014. Acțiunea se formulează de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în anumite condiții, de comitetul creditorilor sau de creditorul care deține majoritatea creanțelor, la judecătorul-sindic.
Legea prevede o listă limitativă de fapte care pot atrage răspunderea, printre care: folosirea bunurilor sau creditelor societății în interes propriu, continuarea unei activități care ducea vădit la încetarea de plăți, neținerea contabilității potrivit legii, deturnarea sau ascunderea activelor, plăți preferențiale în luna anterioară încetării plăților.
Condițiile răspunderii sunt similare celor din dreptul comun: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate cu starea de insolvență și vinovăția. Sarcina probei revine celui care formulează acțiunea. Practica judiciară respinge constant acțiunile întemeiate doar pe calitatea de administrator și pe existența pasivului.
Pentru administratori, este esențial să știe că documentele de gestiune — contabilitatea, procesele-verbale ale deciziilor, corespondența cu creditorii — devin principalele probe ale apărării. Lipsa contabilității sau nepredarea ei către administratorul judiciar este, ea însăși, unul dintre temeiurile răspunderii.
Cum se previne
Pentru administratori, prevenția este cea mai bună apărare:
- monitorizați situația fiscală a societății și reacționați la primele semne de dificultate;
- cereți deschiderea procedurii insolvenței în termenul legal, atunci când societatea nu mai poate plăti datoriile exigibile; întârzierea este unul dintre cele mai frecvente temeiuri ale răspunderii;
- nu plătiți preferențial creanțele proprii sau ale unor creditori apropiați în perioada de dificultate;
- nu înstrăinați active sub valoarea de piață;
- documentați deciziile de gestiune — procesele-verbale ale ședințelor, analizele financiare, corespondența cu creditorii.
Exemplu practic
O societate de transport acumulează datorii la bugetul de stat în perioada pandemiei, ca urmare a scăderii drastice a cifrei de afaceri. După încetarea activității, ANAF declară societatea insolvabilă și emite o decizie de atragere a răspunderii solidare a administratorului, pe motiv că „nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței”.
În contestație și apoi în instanță, arătăm că administratorul a încercat restructurarea datoriilor prin eșalonare la plată, a negociat cu băncile și cu clienții, iar întârzierea în solicitarea insolvenței s-a datorat speranței rezonabile de redresare, confirmate de contractele aflate în negociere. Reaua-credință nu a fost dovedită. Instanța anulează decizia de atragere a răspunderii solidare.
Concluzie
Răspunderea solidară a administratorilor pentru datoriile fiscale ale firmei nu este automată. Ea presupune îndeplinirea strictă a condițiilor legale — insolvabilitatea debitorului, fapte concrete, rea-credință, legătura de cauzalitate —, pe care organul fiscal trebuie să le dovedească. Contestarea fermă a deciziei, însoțită de cererea de suspendare, protejează patrimoniul personal al administratorului.
S.C.P.A. Radu și Asociații reprezintă administratori și asociați în contestațiile împotriva deciziilor de atragere a răspunderii solidare și în acțiunile în răspundere formulate în procedurile de insolvență.
Acest articol are caracter informativ și reflectă legislația în vigoare la data publicării. Nu constituie consultanță juridică pentru un caz concret.